|
«Primăvara Poeţilor / Le Printemps des Poètes» Braşov, 10 – 15 martie 2008
- ediţia 2008 -
Asociatia “Libris Cultural” Braşov, Libris Braşov prin Librăria “Şt.O.Iosif”şi Revista “Astra” Braşov organizează, în perioada 10-15 martie 2008, Festivalul “Primăvara Poeţilor/Le Printemps des Poètes”.
Festivalul “Primăvara Poeţilor/Le Printemps des Poètes”, ediţia a IV-a, organizat în România de Linda Maria Baros, Horia Gârbea, Uniunea Scriitorilor din România, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti şi Institutul Cultural Francez se va desfaşura anul acesta între 10 şi 25 martie. Peste 60 de ţări vor participa în luna martie la această sărbătoare a poeziei!
Timp de şaisprezece zile, vor avea loc în întreaga ţară zeci de lecturi, mese rotunde şi dezbateri, lansari de carte şi de reviste, spectacole de muzică şi poezie. Treizeci de proiecte culturale vor reuni diferite evenimente care se adresează tinerilor cititori din licee, scoli generale şi universităţi (Cuvinte despre poezia de astăzi, Ateliere literare 2008, concursuri literare) sau publicului larg (Maraton poetic, Biblioteca poeţilor şi Astăzi, poezie! – lecturi în spaţii publice, biblioteci, cluburi, ceainării şi cafenele, Acasă la poetul nostru, Poezie pe mai multe voci, Poezie vizuală, cărţi poştale cu poeme scrise de autori români contemporani care vor fi oferite gratuit etc.). Există, de asemenea, câteva programe specifice destinate persoanelor care se găsesc în spitale sau în case de bătrâni, precum şi în penitenciare – Lumea dinăuntru, lumea din afară.
La Braşov, organizatorii au pregătit lansări de carte, recitaluri de poezie şi muzică, serate literare ce vor încânta sufletele iubitorilor de poezie.
|
 |